"Cu capãtul arcurilor, trecînd,
rãzboinicii
mîngîie roua..."

Yosa Buson (1715-1783)

Una dintre cele mai simple si eficiente moduri de promovare ale unui produs sau serviciu este incarcarea de filme de prezentare pe youtube (sau alte canale media de pe internet) si furnizarea unei descrieri cit mai complete pe baza unor cuvinte cheie dedicate respectivului produs/serviciu.

Fundația Aliabis a demarat în anul 2008 un proiect de construcție, la intrarea în localitatea Livada de Bihor, aproape de Oradea, a unui cămin pentru vîrstnici. Adăpostul social a fost inaugurat în luna ianuarie a acestui an și poartă numele de "Good Samaritan" (Bunul Samaritean). Noul cămin poate găzdui până la 45 de persoane, iar pagina lui este AziludeBatrani.ro.

Videoclipul contine imagini cu exteriorul si interiorul caminului, curtea si gradina din spate, catelul simpatic al azilului. Imaginile initiale, din care a fost creat videoclipul, au fost facute in doua zile diferite, iar prima a fost una noroasa (de asta unele imagini sint intunecate).

Lansarea paginii: iunie 2011.

Tehnologiile și limbajele de programare folosite:

- html și javascript

- php

- mysql

- css

- ajax

Pagina este optimizată pentru motoarele de căutare, iar utilizatorul are opțiunea de a-și completa singur și dinamic metatag-urile.

Informații generale despre Bunul samaritean - Good Samaritean

Fundația Aliabis a demarat în anul 2008 un proiect de construcție, la intrarea în localitatea Livada de Bihor, aproape de Oradea, a unui cămin pentru vîrstnici. Adăpostul social a fost inaugurat în luna ianuarie a acestui an și poartă numele de "Good Samaritan". Noul cămin poate găzdui până la 45 de persoane.

Au o experiență de 25 de ani în îngrijirea bătrînilor în Statele Unite ale Americii, au experiență în diagnosticarea diferitelor dizabilități fizice și mentale specifice vîrstei. Sînt specializați în îngrijirea persoanelor cu Alzheimer, demență și îngrijire de Hospice și oferă 24 ore pe zi, 7 zile pe săptămînă asistență și supraveghere

Alte beneficii oferite

Ei pun la dispoziție mai mult de 1 hectar spațiu verde unde puteți găsi liniște, aer curat, odihnă, loc pentru plimbare și relaxare, centrul de îngrijire este dotat cu cameră de exerciții pentru ca locatarii să-și petreacă timpul eficient pentru cine dorește activități de interior. Oferă activități și program creștin o dată sau de două ori pe săptămînă, iar grădina este oricînd la dispoziție pentru oricine dorește o activitate în aer liber. Acceptă persoane de orice vîrstă fără discriminare, dar locurile sînt destul de limitate.

Săptămîna trecută nu am prea avut timp să citesc presa, de altfel chiar și statul meu pe la calculator a fost foarte limitat în unele zile. Motivul principal este că m-am mișcat prea mult prin oraș pentru a mai apuca să stau pe aici, și poate de aceea am avut prilejul să remarc dispariția clădirililor aparținînd fostei fabrici Înfrățirea... transformate în cîteva grămezi de moloz dincolo de ce-a mai rămas din gardul fabricii. Mă aflam pe strada Oneștilor, iar pentru moment nu prea le-am dat atenție. Pur și simplu mi-am văzut de treabă.

Ceva mai devreme am aflat despre proiectul unui mall nou în Oradea denumit Prima Shopping Center care va fi construit tocmai în acea zonă anul viitor. Mai multe informații despre investiție apar aici dacă sînteți interesați. Practic, din ce am înțeles eu, mall-ul va fi delimitat de străzile Tudor Vladimirescu, Onestilor, Decebal și Octavian Iosif... s-a dorit o zonă cît de cît centrală și s-au alocat 50 de milioane de euro pentru asta. Se știe foarte bine că criza nu îi lovește la fel pe toți, dar această investiție este cel mai bun exemplu de prin zonă. Se spune că gradul de ocupare este deja de 50%, cu mult înainte ca să fie măcar începută ridicarea construcției.

Mă gîndesc că insistența cu care s-a dorit construirea noului pod pentru autovehicule peste Crișul Repede în zona actualului pod de pontoare a avut o legătură directă cu proiectul acestui mall, poziționarea este prea bine aleasă (cred că perfectă este un cuvînt mult mai potrivit) ca să fie o coincidență. Traficul este deja foarte intens în zona bulevardului Decebal, iar cu noul pod se va înteți cu mult și traficul de pe strada Oneștilor... vadul comercial este foarte bine ales, iar dacă primăria le aduce pe gratis noi posibili clienți cu atît mai bine pentru investitori. Oare o fi bine și pentru orădeni? Nu știu, rămîne de văzut, dar prima mea reacție este de a răspunde foarte negativ la această întrebare. Personal aș fi preferat o frabrică nouă în locul fostei Înfrățiri, nu un mall nou. Avem nevoie în primul rînd de lucru ca să ieșim din criză, nu de distracție și de consumarea produselor altora.

Astăzi dl. Vladimir Brilinsky, redactoul șef al revistei Dacia Magazin, a răspuns invitației doamnei profesoare Niță Carmen și a ținut conferința despre secretele dacilor la Colegiul Național Emanuil Gojdu din Oradea. La ora 13 a avut loc prezentarea pentru elevi, iar de la ora 18 a avut loc conferința pentru oricine a dorit să vină. Dl. Brilinsky, Nunu, este cunoscut pentru activitatea sa în ce privește protejarea, promovarea și promovarea Sarmisezetuzei Regia, dar și pentru promovarea istoriei vechi a românilor.

Dedicația lui Nunu atrage mereu oameni noi, curioși să afle lucruri vechi și noi despre istoria veche a românilor. Vechi pentru că fac parte din istorie, cu toate dovezile arheologice, lingvistice și documentare, noi pentru că versiunea oficială a istorie le ignoră sau nu le recunoaște. Spre deosebire de istoricii europeni, istoricii români rămîn încă sceptici în acceptarea noului: povestea inventată de generația pașoptistă (cea a revoluției din 1848) care susținea că sîntem urmași ai Romei pentru a obține drepturi și avatanje pentru poporul român a devenit o istorie oficială, în ciuda dovezilor incomplete care o susțin și a dovezilor care sînt împotriva ei. Chiar și termenul de român este unul inventat cu acea ocazie, și este doar o altă denumire pentru daci. Ea se alătură altor denumiri pe care aceștia le-au purtat de-a lungul timpului: traci, daco-geți, carpi, vlahi, valahi, etc. După cum s-a susținut la conferință, istoriografia românească doarme profund. Eu spun că doarme și are coșmaruri, dar asta este o altă poveste.

În urma promovării din ce în ce mai intense vizitatorii Sarmisegetuzei s-au înmulțit în ultimii cîțiva ani, în ciuda drumului de acces care este într-o stare proastă (a fost reparat, dar degeaba, pentru că a fost rupt de ape în unele porțiuni). O mare parte sînt aduși de curiozitate și setea de cunoaștere, iar dacă au posibilitatea să-l aibă pe Nunu ca ghid rămîn întotdeauna impresionați și pleacă cu o impresie bună și cu dorința de a se întoarce, dar partea nasoală este că s-au înmulțit și nesimțiții: oameni care au ajuns să facă plajă pe discul de andezit sau să facă focul în cetate. În plus, Nunu și membrii asociației Dacia Nemuritoare adun în fiecare an tone de deșeuri de la Sarmis, și o fac fără să fie recompensați în nici un fel pentru truda lor.

Dovezile documentare sînt puține, dar ele există. Dovezile arheologice zac peste tot, ascunse de vegetație sau risipite de către oameni (aroganța unora și dorința de afirmare în fața lui Ceaușescu pe vremurile comunismului și-au spus cuvîntul din plin). Chiar și aurul este o dovadă a activității îndelungate ale dacilor pe aceste meleaguri: amprenta aurului din brățări ne spune că a fost cules din valea Arieșului (aur aluvionar) și extras din minele din zona Roșia Montană (aur de filon). Nu se știe vechimea aurului, dar se știe amprenta lui. Se mai cunoaște modul de prelucrare al brățărilor dacice, dispărut de mai mult de 5 secole. Monedele dacice, numite kosoni, sînt apreciate printre pasionații de numismatică.

La conferință s-a discutat și despre unele subiecte deja cunoscute publicului: brățările dacice și starea deplorabilă a Sarmisegetuzei Regia. Acum cîteva săptămîni un reportaj difuzat la ProTv a acoperit ambele subiecte, iar acum s-au prezentat imagini și informații pe această temă. Azi a fost prezentată o descriere pe scurt, pentru că povestea aurului dac este mult mai amplă decît s-a spus în mass-media cu ocazia scandalului.

Sarmisegetuza Regia a fost capitala regatului dac, care pe timpul lui Burebista a atins amploarea unui adevărat imperiu, iar acum zace în ruină. Pădurea a crescut peste tot, doar o foarte mică parte a orașului dac a fost decopertată și cercetată. Cea mai mare parte a complexului care se întinde pe cîteva sute de hectare este încă ascunsă privirii, deși se spune că rușii au îndreptat obiectivele sateliților spre această zonă și că unele planuri există, dar ele nu au fost făcute încă publice.

Marea problemă a Sarmisegetuzei Regia, ca și a celorlalte cetăți dacice, de altfel, este că nici un oficial (persoană sau organizație) nu ia atitudine în favoarea ei. Oficial nu există nici un proprietar sau administrator care să aibă grijă de alungarea intrușilor și care să administreze banii europeni care pot fi primiți pentru renovare, săpături arheologice (complexul face, totuși, parte din patrimoniul UNESCO). Practic cetatea/orașul a devenit ținutul nimănui, iar asta încurajează furturile în stil mare (sau kosoneala modernă, cum mai este numită). Mai mult, unii risipesc sau distrug vestigiile istorice existente. La conferință s-au prezentat cîteva astfel de exemple. Dl. Vladimiri Brilinsky se consideră a fi un custode interimar al Sarmisegetuzei, cineva care are grijă de cetate pînă cînd reprezentantul proprietarului de drept (în acest caz poporului român) își va face apariția. Adică, cu alte cuvinte, pînă la întoarcerea regelui (dacă ar fi să fac referire la o trilogie fantastică arhicunoscută).

În ce privește istoria Sarmisegetuzei, în lipsa datelor detaliate și complete, există foarte multe presupuneri, unele realiste, altele mai puțin. Aceste presupuneri se extind și asupra altor aspecte ale istoriei vechi, dar timpul le va lămuri pe probabil pe toate. O foarte mare problemă este lipsa de organizare care este comună majorității românilor. Este foarte clar că statul nu va face prea multe în ce privește istoria veche, nu dorește sau nu poate să organizeze cercetări în nici una din cetățile dacice (răspîndite pe teritorul României, dar și al Ucrainei, în continuarea Maramureșului istoric). Sarmis este cea mai cunoscută cetate, dar este departe de a fi singura. Nu știu cîți cunosc faptul că face parte dintr-un adevărat complex de cetăți de apărare, dar probabil că nume precum Costești, Blidaru, Fețele albe le sînt cunoscute dar nu au realizat conexiunea dintre ele.

Există organizații (asociații, fundații) care au ca domeniu de activitate dacii și istoria veche, dar încă nu există o organizare bine pusă la punct între ele. S-a susținut spre finalul conferinței că ne lipsește un Burebista care să unească toate eforturile disparate spre a obține recunoașterea informațiilor care se cunosc acum, dar sînt ignorate, și căutarea într-un mod foarte activ de a acumula informații noi. De asemenea, se pune problema protejării vestigiilor istorice și a transformării lor, prin intermediul turismului, în ceva profitabil (așa cum fac deja restul europenilor). Experiența ultimilor decenii ne arată că statul român nu va face nimic din acest punct de vedere, rămîne tot pe umerii românilor ca indivizi să facă ceva constructiv. Într-o țară în care dezorganizarea a ajuns o artă este greu să realizezi că poți obține apreciere și bani din cunoașterea propriului trecut.

Pentru a ști unde te indrepți trebuie să știi de unde vii, însă se pare că „dragii” noștri aleși au uitat chiar și acest lucru elementar. Însă nu este totul pierdut, există încă persoane care doresc să afle ceea ce s-a pierdut și chiar să dezvolte spiritualitatea acelor vremuri spre un viitor mai bun decît cel pe care ni-l oferă unii. Orîcît s-a încercat, dacii nu au fost încă stîrpiți și foarte probabil vor continua să existe multe generații de acum înainte.

La finalul conferinței a avut loc reprezentația unei scenete în care un grup de elevi au jucat roluri de daci. Este un aspect eficient prin care ne putem explora într-o oarecare măsură trecutul îndepărtat și este la îndemîna tuturor.