"Cu capãtul arcurilor, trecînd,
rãzboinicii
mîngîie roua..."

Yosa Buson (1715-1783)

Citind despre controversele legate de etimologia denumirii Bihor (aici), mi-am adus aminte de o discuție mai veche pe care am avut-o cu niște prieteni despre originea cuvîntului Oradea. Prima atestare a denumirii (acum) oficiale a orașului a fost făcută de cronicarul Miron Costin în Letopisețul Țării Moldovei, în anul 1658, cu puțin înainte de asediul turcesc asupra cetății care a dus în 1660 la cucerirea acesteia. Forma menționată atunci este Oradia.

O parte dintre prietenii cu care discutam, în principal cei de origine maghiară, spunea că Oradea provine de la Cetarea Mare (denumirea maghiară a orașului este chiar și acum Nagyvarad). O variantă a explicației lor se găsește și pe wikipedia (aici): Oradea și Orade (în graiul bihorean) sunt variantele de rostire pe românește a toponimului maghiar Várad (mai târziu Nagyvárad „Oradea Mare”). Várad este, împreună cu várda, o derivare și totodată variantă a cuvântului (indoeuropean, înrudit cu germanul wehr-) vár (cetate, fortăreață), prin sufixarea cu sufixele circumstanțiale de loc (foarte productive la generarea toponimelor maghiare) -ad și -da. (Város „oraș” este de asemeni derivat din vár prin sufixarea cu -oș.) Denumirile Várad, Várda, Varadia, însemnând pur și simplu „cetate, cetățuie” sau echivalând cu toponimul românesc „Cetățeni”, există în alte câteva ținuturi ale fostului regat Ungaria. De obicei, acest tip de toponime au primit echivalentul german Wardein (excepție notorie fiind Varașdinul: Warasdin/Waraschdin, astăzi în Croația).

O altă variantă adusă în discuție a fost cea a originii turcești a denumirii orașului, doar turcii au stat prin această zonă o perioadă destul de lungă - Oradea devenind chiar pașalîc turcesc. Nu mai rețin argumentele oferite de ei (discuția a avut loc acum vreo doi ani), dar, căutînd mai multe informații despre această variantă am găsit următoarea explicație aici: 

Pasionat de istoria orasului in care s-a nascut si colectionar de fotografii si ilustrate vechi, Doru Sicoe a gasit, intr-o documentare pe care o facea pe internet despre Michael Schumacher si un sofer turc, mai multe cuvinte turcesti care semanau foarte mult cu numele de acum, Oradea.  L-au frapat trei cuvinte intalnite mai des pe site-urile turce: orad, orada si oraya. Conform dictionarelor studiate, toate cele trei cuvinte indica o pozitionare, o tinta, o directie de inaintare: "orad" - "in fata gurii" (destul de rar in dictionare, des in paginile de Internet turcesti), "orada" - "acolo", "in acel loc", "oraya" - sinonim cu orada sau varianta "de-a lungul". "Orad" seamana foarte mult cu "Varad", denumirea ungureasca originala. Dupa expeditia turco-tataro-moldo-valaha din 1658, soldatii turci i-au auzit pe localnici ca rostesc "Varad" si au preluat sunetul ca familiarul "orad", prin ceea ce numim "etimologie populara". Numele unguresc Varad impreuna cu "orad", "orada" si "oraya" a dat forma "Oradia", patrunsa apoi si in limba romana ca urmare a cooperarii romano-turce din acea perioada, trupele auxiliare moldo-valahe insotind pe turci cel putin in expeditia din 1658.

O a treia variantă, preferata mea, are legătură cu originea denumirii Aradului: se știe că Aradua, denumirea dacică a Aradului, era marea cetate a aurului - sau poarta mare a aurului în altă versiune, cea mai importantă oprire la ieșirea aurului din Dacia în perioada ocupației romane cînd aceștia au exploatat la greu zăcămintele din Ardeal. Notele studiului lingvistic despre Ardeal al lui Ion Pachia Tatomirescu de aici spun că:

De la acest radical se relevă, însă ca „davă / cetate a aurului“ de pe Crișul Repede, Oradava > Oradaua > Oradea, dar și în toponime „mai puțin aurifere“:Oratia-Buzău, Ortoaia-Suceava, Orodel-Argeș, Orodel-Dolj etc.

referindu-se la radicalul comun al Oradei și Aradului.

Nu vreau să intru în detalii istorice și lingvistice, mai ales că îmi lipsesc mai mult de o grămadă, dar nu pot să nu remarc că ocupația romană nu a cuprins și teritoriile din jurul Oradei, zona aceasta era pe vremuri o mlaștină, iar izvoarele termale care împînzesc au oferit vreme de milenii un climat ceva mai blînd, mai suportabil (din punct de vedere strict local) locuitorilor. În plus, munții din apropiere abundă de bogății subterane: cupru, aur, argint, bauxită, minereuri polimetalice, argila refractară, marmură, calcare policrome, granodiorite, gresii cuarțoase, zăcăminte de lignit, nisipuri bituminoase, hidrocarburi și chiar uraniu.