|
"Cu capãtul arcurilor, trecînd,
|
02 ianuarie 2012 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse;
Știam de ceva vreme de site-ul Paper.li care îți permite să scoți (hai să folosesc termenul lor și să spun) ziare online folosind informațiile de pe twitter, dar numai azi am început să îl folosesc. În momentul de față este mai degrabă o joacă decît ceva serios, va rămîne de văzuit în ce măsură voi folosi acest serviciu în viitor. Unul dintre cele două rezultate obținute este mai jos: Paperli.PaperFrame.Show({ id: 1170059, width: 390, height: 480, background: "#ECECEC", borderColor: "#DDDDDD" })
27 iulie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse;
Etichetele: etimologie; Oradea; Bihor; origine; cuvinte; istorie; Nagyvarad; cetatea mare; Arad; cetatea aurului; maghiar; unguri; turci; resurse naturale; Aradua; Oradava; Oradaua; Oradia; lingvistica;
Citind despre controversele legate de etimologia denumirii Bihor (aici), mi-am adus aminte de o discuție mai veche pe care am avut-o cu niște prieteni despre originea cuvîntului Oradea. Prima atestare a denumirii (acum) oficiale a orașului a fost făcută de cronicarul Miron Costin în Letopisețul Țării Moldovei, în anul 1658, cu puțin înainte de asediul turcesc asupra cetății care a dus în 1660 la cucerirea acesteia. Forma menționată atunci este Oradia. O parte dintre prietenii cu care discutam, în principal cei de origine maghiară, spunea că Oradea provine de la Cetarea Mare (denumirea maghiară a orașului este chiar și acum Nagyvarad). O variantă a explicației lor se găsește și pe wikipedia (aici): Oradea și Orade (în graiul bihorean) sunt variantele de rostire pe românește a toponimului maghiar Várad (mai târziu Nagyvárad „Oradea Mare”). Várad este, împreună cu várda, o derivare și totodată variantă a cuvântului (indoeuropean, înrudit cu germanul wehr-) vár (cetate, fortăreață), prin sufixarea cu sufixele circumstanțiale de loc (foarte productive la generarea toponimelor maghiare) -ad și -da. (Város „oraș” este de asemeni derivat din vár prin sufixarea cu -oș.) Denumirile Várad, Várda, Varadia, însemnând pur și simplu „cetate, cetățuie” sau echivalând cu toponimul românesc „Cetățeni”, există în alte câteva ținuturi ale fostului regat Ungaria. De obicei, acest tip de toponime au primit echivalentul german Wardein (excepție notorie fiind Varașdinul: Warasdin/Waraschdin, astăzi în Croația). O altă variantă adusă în discuție a fost cea a originii turcești a denumirii orașului, doar turcii au stat prin această zonă o perioadă destul de lungă - Oradea devenind chiar pașalîc turcesc. Nu mai rețin argumentele oferite de ei (discuția a avut loc acum vreo doi ani), dar, căutînd mai multe informații despre această variantă am găsit următoarea explicație aici:
O a treia variantă, preferata mea, are legătură cu originea denumirii Aradului: se știe că Aradua, denumirea dacică a Aradului, era marea cetate a aurului - sau poarta mare a aurului în altă versiune, cea mai importantă oprire la ieșirea aurului din Dacia în perioada ocupației romane cînd aceștia au exploatat la greu zăcămintele din Ardeal. Notele studiului lingvistic despre Ardeal al lui Ion Pachia Tatomirescu de aici spun că:
referindu-se la radicalul comun al Oradei și Aradului. Nu vreau să intru în detalii istorice și lingvistice, mai ales că îmi lipsesc mai mult de o grămadă, dar nu pot să nu remarc că ocupația romană nu a cuprins și teritoriile din jurul Oradei, zona aceasta era pe vremuri o mlaștină, iar izvoarele termale care împînzesc au oferit vreme de milenii un climat ceva mai blînd, mai suportabil (din punct de vedere strict local) locuitorilor. În plus, munții din apropiere abundă de bogății subterane: cupru, aur, argint, bauxită, minereuri polimetalice, argila refractară, marmură, calcare policrome, granodiorite, gresii cuarțoase, zăcăminte de lignit, nisipuri bituminoase, hidrocarburi și chiar uraniu.
27 iulie 2011 - Dan-Marius Sabau
La numai cîteva luni de la lansarea versiunii 1,6 de la joomla (ianuarie 2011), acum cîteva zile a fost lansată varianta stabilă a versiunii 1,7 a popularului sistem de administrare de conținut. Diferențele dintre cele două versiuni nu sînt semnificative, lista lor este aici - în limba engleză, dar joomla 1,7 aduce îmbunătățiri în partea de securitate (probabil este unul dintre motivele pentru care s-au grăbit să o facă publică acum ca versiune nouă). De asemenea, odată cu joomla 1,6 a fost pornit un sistem de îmbunătățire a proiectului care produce o versiune nouă la fiecare 6 luni, iar joomla 1,7 este primul rezultat al acestui proces. Echipa de la Joomla.org mai asigură suportul pentru Joomla 1,6 doar pînă în 19 august 2011, toți utilizatorii fiind nevoiți să-și actualizeze sistemele actuale pînă atunci. Pentru a-ți instala de la zero Joomla 1.7.0 apasă aici (opțiunea cu pachetul întreg) Pentru a-ți actualiza versiunea curentă la versiunea joomla 1.7.0 apasă aici (pachetul de actualizare) Instrucțiunile de actualizare a versiunii 1.6.5 la cea superioară se găsesc aici, este indicat (ca să nu spun recomandat) să le citești înainte de a începe să faci ceva modificări pe acolo.
23 iulie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse;
Etichetele: piriul Peta; webdesign; Oradea; poduri; piata de vechituri; strada Vaporului; bazar; Real 1; trafic rutier; web design; software; consultanta; seo;
Nu am mai fost de ceva timp pe malurile pîrîului Peța, să tot fie cam din iarnă. Podurile cele noi care trec peste pîrîu erau deja în construcție (unul dintre ele, cel de lîngă piața de vechituri mi-a provocat o surpriză neplăcută cînd am descoperit că podul cel vechi lipsea cu desăvîrșire iar eu vroiam să trec cu mașina peste el), așa că mă așteptam deja la niște rezultate. Azi am ajuns din nou prin zonă și aveam aparatul foto cu mine. Primul pod pe care l-am întîlnit este în continuarea străzii Vaporului., inițial era doar cel mic, metalic, pentru pietoni. Recent - nu știu exact cînd, dar în ultimele luni - a fost dat in folosinta si cel mare, pentru autovehicule. Sensul giratoriu de lîngă el este nou nouț, mai ales pentru mine, iar drumul care face legătura dintre Cantemir-pod-cimitir este de asemenea (încă) proaspăt. Podul cel nou de lîngă piața de vechituri (bazarul de lîngă Real 1) a fost dat în folosință de numai cîteva zile, nu știu dacă au trecut încă două săptămîni. Am înțeles că alături, pe spațiul fostei unități militare (acum plin de ruine, aproape o groapă de gunoi în completarea terenurilor de sport construite de curînd) se va face un parc. Dacă proiectul ăsta se va realiza nu pot fi decît încîntat. Personal nu pot decît să fiu mulțumit de aceste schimbări: va ajuta la fluidizarea traficului rutier din Oradea - și așa în orele de vîrf n-ai loc să treci nici măcar cu bicicleta. Albumul complet (cu imaginile cele mai reușite) este pe Picasa aici.
23 iulie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse;
Etichetele: webdesign; Paris; blocul turn; Oradea; Crisul Repede; piriul Paris; Dacia; pod; Gheorghe Magheru; seo; web design; software;
Clădirea mai este cunoscută și ca Blocul turn, iar "gaura" din partea dreaptă jos este revărsarea pîrîului Paris în Crișul Repede. Fotografia a fost făcută de pe podul Dacia. Pîrîul Paris este unul dintre cele cîteva pîrîuri din Oradea și curge în mare parte sub strada General Magheru - nu știu cîți dintre miile de orădeni care circulă zilnic pe strada aia sînt conștienți de apa curgătoare subterană de sub ei. La parterul blocului turn se află pizzeria Crinul Alb.
22 iulie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: seo; articole diverse;
Etichetele: oscommerce; search engine optimization; continut; ecommerce; friendly url; instalare; link building; creator linkuri; merchant; meta tags; module; online, optimizare; oscommerce; popularitarea paginii; pagini; produse; motoare de cautare; magazin; virtual; continut duplicat; seo; Oradea; Bihor; Romania;
Instalarea unui magazin virtual osCommerce pe serverul vostru nu e greu deloc: poate fi făcut în numai cîteva minute dacă știi ce să faci. Configurarea magazinului este un pic mai greu (mai ales dacă vrei să fie configurat bine), dar se poate face. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le iei în considerare cînd faci asta este optimizarea pentru motoarele de căutare a magazinului tău virtual, doar vrei ca să apară pe prima pagina a rezultatelor obținute cu Google/Yahoo/Bing atunci cînd cineva caută produsele pe care le vinzi. Nu-i așa?
Seo pentru osCommerceOptimizarea pentru motoarele de căutare pentru osCommerce nu este o sarcină dificilă dacă ai la dispoziție uneltele bune (modulele seo) și ai unele cunoștințe despre cum trebuie optimizate site-urile osCommerce. Optimizarea nu este chiar atît de diferită de articolele pe care deja le-am scris aici (în limba engleză), dar este ceva mai specific pentru a se aplica particularităților website-urilor pentru ecommerce (comerț electronic). 1. Instalarea modulelor seo pentru osCommercePrimul pas după instalarea pachetului original (pachetul osCommerce descărcat și nemodificat) care ar trebui făcut este instalarea cîtorva module seo populare. Nu este nevoie să le instalați pe toate, este de ajuns să fie cîte unul din fiecare categorie, oricare la alegre. Și nici măcar nu este ceva foarte strict: următoarele module sînt cele mai populare, dar dacă consideri că altul este mai bun sau dacă îți place mai mult instalează-l pe acela. Cîteva dintre cele mai utilizate module pentru meta tag-uri sînt cDynamic Meta Tags, Header Tags SEO și Easy Meta Tags, modulele populare care generează URL-uri "prietenoase" pentru motoarele căutare (care să conțină cuvinte cheie și care să fie parcurse ușor de către oameni ȘI de către motarele de căutare) sînt SEO-G (furnizează URL-uri generate automat) și Ultimate SEO URLs. 2. Studiază bine cuvintele cheie ("keywords")Ca întodeauna, alegerea cuvintelor cheie potrivite este cea mai importantă parte a procesului de optimizare pentru motoarele de căutare. Cînd faci optimizarea asta ar trebui să iei în considerare următoarele elemente: Relevanța cuvintelor cheie: magazinul tău virtual este dedicat cîtorva produse și servicii și audienței lor (oamenii care le caută pe internet). Modulele seo avansate folosesc numele produsului, producătorul și/sau cuvintele cheie alese de tine pentru a genera URL-uri optimizate. Folosirea cuvintelor cheie potrivite vă vor aduce mai mulți vizitatori și potențiali clienți, alegerea unor cuvinte cheie aiurea (ca să nu spun proaste) vor face motoarele de căutare să vă evite la afișarea rezultatelor. Volumul cuvintelor cheie: nu selecta prea multe cuvinte cheie, singurul rezultat este că le va micșora valoarea. Așa cum am mai scris, trebuie să-ți menții pagina web cît mai simplă se poate, iar umplerea ei cu o mulțime de produse diferite și o mulțime de cuvinte cheie diferite va reuși doar să micșoreze densitatea unor cuvinte cheie cu țintă specifică (acelea care au cele mai mari șanse să îți aducă magazinul virtual pe prima pagină a rezultatelor obținute cu motoarele de căutare). 3. Evită conținut duplicatURL-urile dinamice pot avea ca efect indexarea mai multor versiuni a unei pagini sau produs de către programele motoarelor de căutare (denumite crawlers sau spiders) pentru că coșul de cumpărături permite mai multe căi de a ajunge la același produs: prin intermediul ierarhiei categoriilor, listelor de produse ale producătorilor, lista prețurilor aranjate crescător sau descrescător, etc. De asemenea, evită să repeți descrierea și titlul pentru produse diferite care au proprietăți similare. Evită să ai aceleași descriere și cuvinte cheie la meta tag-uri pentru pagini diferite, chiar și atunci cînd aceste pagini tratează subiecte similare. Toate acestea pot cauza penalități la paginile voastre din partea motoarelor de căutare. 4. Optimizarea Meta Tag-urilor și a conținutuluiFolosește modulele pentru meta tag-uri pentru a optimiza etichetele pentru titlu, descriere și cuvintele cheie, iar cuvintele alese de tine pentru o pagină/un produs specific ar trebui să apară cel puțin o dată în aceste etichete și ar trebui să fie plasate cît mai aproape de început. De exemplu: titlul din rădăcina paginii ar trebui să apară pe fiecare pagină a site-ului web, dar numai după numele categoriei sau al producătorului și după titlul produsului atunci cînd navighezi prin site prin ierarhia categoriilor, listele produselor ale unui anume producător și descrierea produsului (de exemplu). Nici titlul și nici descrierea din meta tag-uri n-ar trebui să conțin cuvinte precum un, de, al, pentru, și, dar... etc pentru că ele micșorează relevanța cuvintelor cheie. Dacă chiar sînt necesare, folosește cît mai puține. 5. Conținut adiționalUnul dintre cele mai mari greșeli pe care le-am observat în cadrul unor magazine virtuale și pagini web este aceea că ele conțin doar lista de produse, o descriere sumară (un rezumat) și nimic mai mult. Au existat anumite cazuri, de exemplu produsele cosmetice feminine, unde eram aproape pierdut (ca bărbat nu știu decît cîteva lucruri despre produsele feminine) și a trebuit să folosesc motoarele de căutare pentru a găsi alte pagini care să-mi spună cum se folosește un anume produs și de ce ar trebui să fie folosit în locul altora. Evident, nu folosesc produse cosmetice feminine, dar este un foarte bun exemplu (și mai ales, real: mi-au fost clienți, le-am realizat pagina web). OsCommerce îți oferă un foarte bun sistem de a-ți vinde produsele online, dar nu îți oferă foarte mult conținut. Pentru a fi găsit cît mai ușor de alții (străini care n-au auzit pînă acum de tine), trebuie să creezi conținut adițional (suplimentar), ceva care să explice de și cum acești străini să vă folosească produsele. 6. Crearea de redirecționări ("Link Building") și popularitarea paginiiPînă acum am scris numai despre optimizarea pentru motoarele de căutare din interiorul paginii. Seo din afara paginii (crearea de redirecțiinări pe alte pagini) este o parte importantă a acțiunii și are ca efect mărirea popularității magazinului virtual și, de asemenea, îți poate aduce trafic pe site. Ține minte întotdeauna să folosești aceleași cuvinte cheie atunci cînd faci optilmizarea pe pagină și cînd faci trimiteri pe alte site-uri la pagina ta (ca parte a locației, dar și ca parte a descrierii). Categoriile de pe pagină și redirectările externe spre ele trebuie să se potrivească întotdeauna. Versiunea în limba engleză se găsește aici.
30 iunie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse;
Etichetele: Google; buton; plus one; cautari; motor de cautare; profil; plus unu; socializare; arhiva; locatii; internet; cautari; internet,;
Recent am început să observ butonul 1 al celor de la Google, m-am "lovit" de el în cîteva locuri de pe rețea... mi-a stîrnit curiozitatea și am aflat că creatorii lui îl consideră ca prescurtare de la "asta-i destul de mișto" sau "ar trebui să vezi asta" (referindu-se la paginile web-articolele unde apare butonul) și este folosit pentru a face publică aprobarea noastră (al celor de pe internet) despre locația respectivă. Ei consideră că folosirea butonului "plusunu", împreună cu conexiunile sociale de pe internet, ar putea schimba modul în care vedeți căutările de pe Google. În primul rînd, pentru a putea folosi butonul 1 aveți nevoie de un profil de la Google (ca, de exemplu, acesta), iar ceea ce se introduce folosind acest buton este păstrat într-o zonă de la profil. Această zonă poate fi făcută publică pentru toată lumea sau poate fi folosită doar pentru uz personal, în oricare situații este folosită pentru a păstra locațiile pe care le găsiți interesante pe internet (un fel de bookmark, dacă ar fi să folosesc un englezism, o arhivă a locațiilor de pe rețea).
Mai multe informații despre acest lucru se pot găsi în limba engleză aici.
12 iunie 2011 - Dan-Marius Sabau
Etichetele: web design; continut; educatie; informatii; motoare; cautare; pagini web; prezentare; firme; companii; vinzari; trafic; seo;
Poate vi se pare ciudat sau interesant ce am vă spun acum, dar multe dintre paginile de prezentare ale firmelor (cel puțin cele românești) sînt foarte sărace în conținut. Au o listă cu produse și servicii, ceva formular de contact și informații despre companie și cam atît. O spun din proprie experiență (cîteva dintre paginile web pe care le-am făcut și pe care le-am accesat de-a lungul timpului nu s-au schimbat prea mult în ultimele luni sau ultimii ani - s-au schimbat unele informații și produse/servicii dar din punctul de vedere al motoarelor de căutare sînt pe nicăieri) , dar și din ceea ce am observat pe alte pagini. Din ce-am putut observa, pe la noi cele mai consistente pagini sînt cele de știri, "blogurile" și paginile de anunțuri gratuite/directoarele web. Mă gîndesc că v-ați dat seama principalul motiv pentru care este important ca paginile web să aibă un conținut cît mai consistent: ca să fie găsite mai ușor de motoarele de căutare. Scriind despre subiecte care au puncte comune cu produsele și serviciile oferite se generează mai mult trafic, iar pagina devine mult mai cunoscută decît fără acel conținut. Chiar dacă vizitatorii vor ajunge mai degrabă pe conținutul auxiliar (și nu pe produse și servicii) există șanse considerabile să revină pe pagină dacă găsesc ceva interesant și demn de urmărit mai departe și să apeleze și la domeniul de activitate al firmei respective. Din proprie experiență vă pot spune că acum cîteva luni am făcut o pagină pentru o companie care comercializează produse cosmetice pentru femei. Nu prea am habat de acest subiect, așa că le-am spus fetelor care se ocupau de vînzarea produselor în magazin că ar fi interesant să citesc de ce se folosetește un produs în detrimentul altuia sau care sînt metodele cele mai eficiente pentru folosirea cosmeticelor. Personal nu mi-ar fi de nici un folos imediat, dar nu se știe niciodată cînd aș avea nevoie de informații în domeniu. Oare se merită de zisă că nici după 6 luni fetele de la firma de cosmetice nu au făcut absolut nimic în sensul sporirii conținutului paginii? Chiar și acum pagina conține doar o listă cu produsele și cîte o descriere foarte succintă a lor. Ne tot lăudăm că trăim în era informației, dar încă ne lipsește acea educație de a folosi cu eficiență informațiile pe care le avem la dispoziție.
23 mai 2011 - Dan-Marius Sabau
În cursul zilei de azi am aflat de pe twitter că versiunea beta a lui Firefox 5 (mai precis 5,0b2) a fost lansată de curînd... versiunea finală va fi lansată doar peste o lună, în 21 iunie (sau ăsta este planul). Pe pagina celor de la Mozilla am găsit și Firefox 6 alpha 1 (6,0a1) disponibilă pentru descărcare. Zvonurile spun că versiunile 6 și chiar 7 vor fi lansate în cursul acestui an. Mi se pare o tranziție mult prea rapidă, care ar putea să dezavantajeze un navigator care consumă resurse cît carul și care nu a reușit să elimine toate erorile de la versiunea 4. Revenind la Firefox 5, el a fost mutat în canalul de lansare Aurora, a doua etapă din cele 4 etape ale lansării unui produs final. Mozilla rezervă versiunile Nocturne (Nightly) în primul stadiu de dezvoltare a produsului Firefox, aceste versiuni conțin caracteristici și îmbunătățiri care nu au fost testate de către echipa de testare a calității de la Mozilla. Etapa de dezvoltare Aurora și versiunea beta sînt disponibile publicului pentru testare. A patra și ultima etapă este versiunea oficială a produsului. Din punctul de vedere al creatorilor Firefox, versiunea Aurora este etapa intermediară între Nocturna și beta: funcționează, poate fi testată, dar este departe de a fi stabilă și este expusă erorilor și atacurilor. În momentul de față Mozilla a introdus în categoria Aurora de fapt navigatoarele "Aurora" cu o siglă, iar versiunile înterne ale Moziila ca Nocturne ("Nightlies") cu o siglă de asemenea nouă. Asta pare să se datoreze ciclului rapid de testare a produselor noi (4 versiuni consecutive de Firefox în numai cîteva luni) Locația de unde puteți descărca Firefox versiunile Aurora, beta și Firefox pentru mobil este aici.
17 mai 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: internet; articole diverse;
Unul dintre cel mai des folosite navigatoare este Chrome-ul, este al doilea pe care-l folosesc după Firefox. Așa cum am mai scris despre asta în trecut, de obicei am foste multe pagini deschise în navigator, fiecare în tab-ul ei... foarte rar deschid cîte o fereastră nouă. La Chrome m-am lovit de aceeași problemă, așa că am căutat informații pentru a deschide tab-urile pe verticală. Și, mai mult, le-am și găsit: se deschide în bara de URL about:flags și se activează cu "Enable" următorare opțiune Side Tabs Adds a "Use Side Tabs" entry to the tabstrip's context menu. Use this to toggle between tabs on top (default) and tabs on the side. Useful on widescreen monitors. După aceea se selectează un tab cu butonul din dreapta al mouse-ului și se apasă pe "Use side tabs". Mai multe informații despre acest experiment al celor de la Google în legătură cu Chrome (unul dintre multele, de fapt) se găsesc aici.
10 mai 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse;
Una dintre cele mai mari tranzacții Microsoft în cei 38 de ani de existență a fost vehiculată în cursul zilei de azi pe majoritatea site-urilor media românești, este vorba de achiziționarea lui Skype. Valoarea ei este de 8,5 miliarde de dolari, inclusiv datoriile acumulate de Skype în ultimul timp. Această tranzacție este doar unul dintre aspectele războiului economic care se duce între Microsoft și marii săi rivali: Apple și Google. Microsoft a rămas în urmă în domeniul serviciilor și comunicațiilor mobile, printre altele, iar Skype se încadrează perfect în această nișă. Este un pas logic pe măsură ce podusele care au ridicat compania americană (Windows și pachetul Office) sînt tot mai mult amenințate de sistemele de operare și de pachetele de editare de texte concurente. Informațiile actuale sînt încă neclare, se mai spune că Facebook și Google ar încerca să realizeze separat acorduri cu Skype... Însă rezultatul va fi cu siguranță unul interesant.
27 aprilie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: stiri; articole diverse;
Anul trecut am făcut o descoperire pe care nu prea aveam cum să o știu din moment ce nu am trecut personal prin experiența respectivă. oricît de multe ai învăța despre cum să realizezi un cv (curriculum vitae), niciodată nu vei ști mai bine să faci unul pînă nu cauți pe cineva pentru un post oarecare. Nu are importanță ce post sau ce trebuie să facă... este important doar faptul că știi exact ce vrei și nu te mulțumești cu mai puțin. Mai ales cînd dai banu pentru un serviciu și vrei rezultate. Pe scurt, dacă vrei un cv de succes fă următoarele lucruri:
15 martie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse; popular software;
Etichetele: Microsoft; Internet Explorer; lansare; Internet Explorer 9; navigatoare; browser; HTML5;
E oficial: a fost lansată ultima versiune a lui Internet Explorer. Nu știu cît de bun este și foarte probabil că nu o să aflu prea curînd: pentru moment folosesc Windows XP și Linux. IE 9 nu rulează sub XP iar sub Linux nu am încercat niciodată să înstalez vreo versiune de Internet Explorer... se poate, dar nu am avut nevoie atîta vreme cît îmi era mai simplu să pornesc celălalt sistem de operare. Personal sînt cam sceptic că versiunea 9 va fi mai bun decăt celelalte variante. Foarte probabil va este mai rapid, poate va consuma mai puține resurse... dar pot pune pariu pe orice că optimizarea unei pagini web la crearea ei doar pentru Internet Explorer va lua tot atîta timp (adică cîteva procente bune din timpul total alocat proiectului) ca și pînă acum. Pînă acum versiunile anterioare au reprezentat coșmarul multor webdesigneri pentru că nu respectă standardele paginilor web iar asta este acel gen de optică care nu se va schimba prea curînd. Da, oferă suport pentru HTML 5, permite instalarea paginilor web direct în bara de meniu de la Windows 7 (folosind caracteristici ca Pinned Sites și JumpList), există funcția Tracking Protection (permite utilizatorilor să controleze ce informații pot fi utilizate de către navigator cînd navighează pe internet), se spune că blochează cele mai multe dintre atacurile pe considerente sociale (social engineering). Ei și? De cîțiva ani Internet Explorer este în picaj în defavoarea concurenței formată în principal de Firefox și Chrome. Prin 1994-1995 IE era folosit de către 95% dintre cei care navigau pe internet, acum este folosit de către 45-56% dintre utilizatori (la nivel mondial) în funcție de cine a făcut statisticile. Nu m-ar mira deloc ca IE 9 să fie un colac de salvare pentru pretențiile lui Microsoft de a avea un navigator popular... rămâne de văzut în ce măsură sînt realistice. Eu sînt sceptic în legătură cu acest lucru.
14 martie 2011 - Dan-Marius Sabau
Dacă tot am început să folosesc Firefox 4 beta ca să testez comportamentul navigatorului, m-am gîndit să caut pe rețea mai multe informații despre noutățile anunțate de Mozilla în ultimul timp. Nu de alta, dar mi-e mult mai ușor să observ îmbunătățirile aduse navigatorului dacă știu la ce anume să mă uit. Pentru început, Firefox 4 a implementat un sistem automat de aplicare a actualizărilor pe măsură ce ele devin disponibile. Totuși, doar actualizările minore vor avea loc automat, iar utilizatorii vor putea modifica acest lucru folosind opțiunea Update meniu care poate fi găsită așa: Options > Advanced > Update menu. Atunci cînd este disponibilă o actualizare importntă (de exemplu o versiune nouă) va apare o fereastră de dialog lăsîndu-le utilizatorilor opțiunea de actualizare. Una dintre cele mai importante elemente adăugate în versiunea Firefox 4 este suportul pentru tranzițiile CSS3 (folosind prefixul the -moz-). Mai multe informații despre aceste tranziții se găsesc la Mozilla Developer Center împreună cu cîteva exemple. Alte cîteva modificări importante din punctul de vedere al suportul CSS3 urmează: * Elemente textarea cu dimensiune modificabilă – opțiunea de a modifica elementele textarea sînt acum standard, se poate folosi proprietatea -moz-resize pentru a schimba acest lucru. * Noul suport CSS3 calc() – versiunea beta include suport pentru noua valoare calc(). Aceasta permite modificarea mărimii care include o combinașie de procente și valori absolute. Mai multe informații sînt aici. * Alegerea unei secțiuni din imaginea de fundal – Acum se poate folosi -moz-image-rect pentru a alege doar o porțiune a unei imagini de gundal pentru a fi afișată pe pagină. * A eliminat suportul pentru opțiunea -moz-background-size – ea a fost redenumită în cele din urmă background-size name, iar -moz-background-size nu mai este activă. * Cnfidețialitatea și eticheta :visited – Această schimbare, anunțată de curînd, în luna martie, va avea în vedere informațiile care pot fi culese folosind stilurile locațiilor vizitate folosind etichetele CSS și ar putea afecta unele aplicații web. Mai multe informații aici. În completarea celor de mai sus a fost introdus eticheta -moz-any, chiar dacă nu este parte din specificațiile CSS3 ea va permite înlocuirea unor etichete mari și complicate cu altele mai mici. De asemenea, au fost implementate etichete (tag) și suport specifice HTML5: HTML5 Forms, HTML5 Sections ( <article>, <section>, <nav>, <aside>, <hgroup>, <header> și <footer>), WebSockets, HTML5 History și HTML5 Video. HTML5 Parser: echipa de la Mozilla susține că Firefox este primul navigator care suportă algoritmii de amaliză HTM5, una dintre cele mai importante specificații HTML5. Acest program de analiză permite integrarea de cod SVG și MathML direct în conținutul HTM. Mai multe informații despre versiunea beta a lui Firefox 4 se pot găsi pe jurnalul Mozilla și pe hacks.mozilla.org.
03 martie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: internet; articole diverse;
Etichetele: Mozilla; Firefox 4; beta; Firefox; test; plug-in; firebug; personas; Firefox 40 beta 12;
Dintre navigatoarele pe care le folosesc în ultimul timp pot spune că Firefox le întrece cu ușurință pe restul ca și timp de folosire, în ciuda consumului masiv de resurse (comparativ cu Chrome sau cu Opera). Motivul este simplu: chiar dacă Chrome (de exemplu) este mai rapid decît Firefox și mai puțin consumator de memorie și procesor, acesta are opțiunea de a adăuga script-uri auxiliare (vestitele "plug-in"-uri) și de a schimba aspectul navigatorului folosind Personas. Unul dintre plug-in-urile esențiale (cel puțin de vreun an încoace) se regăsește și pe Chrome, mă refer la Firebug (foarte util la dezvoltarea unei pagini web), dar nu este singurul important. Aseară Firefox-ul și-a făcut niște actualizări (e vorba de versiunea 3,5) și m-am gîndit să testez un pic și versiunea 4 beta. Adică aia care este încă în dezvoltare și pe care o putem testa și noi. Prima impresie a fost una plăcută: aspectul era unul nou, dar plăcut. Bara de url și butoanele din jurul eu sînt mai mici decît în versiunea 3,5 și au un aspect un pic mai intim (nu știu dacă este chiar cuvîntul potrivit, dar este o descriere potrivită). Personas este încă activ, chiar dacă tab-urile sînt acum pe orizontală iar numărul lor mare mă cam încurcă cînd vreau să trec la unul anume din listă (de obicei le prefer pe verticală). Cea de-a doua impresie a fost și cea mai neplăcută, de fapt singura și foarte de așteptat: prea puține plug-in-uri sînt compatibile cu noua versiune de Firefox. Dacă ar fi o chestie de durată mi-aș pune problema folosirii altui navigator, dar știu foarte bine că în curînd plug-in-urile vor fi actualizate pentru a fi compatibile și cu versiunea 4. Cel de-al treilea lucru care trebuie menționat este că Firefox 4.0 beta 12 se mișcă mult mai bine decît versiunea 3.5. Încă îmi este cam neclar dacă este din cauza lipsei plug-in-urilor sau din cauză că au schimbat modul de funcționare al navigatorului (și chiar l-au făcut mai rapid, așa cum se laudă).... dar am senzația că voi reveni cu lămuriri suplimentare.
21 februarie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse; internet;
După ce vreme de cîteva luni am răsuflat ușurat că am scăpat de mesajele nesolicitate (adică spam) din partea lui Petru Clej și a proiectelor lui de kko azi am văzut un mesaj nou venit de pe o adresă de gmail: Foto Acum <fotoacum@gmail.com>. Nu știu motivul absenței mesajelor respective în ultimele luni, dar mă gîndesc că o fi fost din cauza problemelor legale pe care le-a avut cu trimiterea de spam la oameni... abia acum o fi scăpat de ele și și-a reluat obiceiurile. Mai jos apare mesajul nesolicitat, mai puțin url-urile din text... doar nu i-oi face "backlink" tocmai lui.... Mai sus i-am pus adresa electronică... v-aș invita să îi trimiteți cîteva sute de mesaje dar este inutil: sînt sigur că nu o să fie activă prea mult... își schimbă adresele la fel de des precum unii își schimbă ciorapii. A apărut noul număr al revistei ACUM, www.acum.tv, din sumar: Prim ministru tehnocrat – o bizarerie a democrației “originale”, de Petru Clej, Contract politic pentru candidați parlamentari - o propunere, de Andreea Paul-Vass, Prostituatele, un argument pentru legalizare, de Mircea Kivu, Carol Iancu, Liviu Rotman, rabinul Șafran și rabinul Rosen, de Emil Simiu, Șoahul neterminat sau despre o formulă inadecvată (1), >de Alexandru Florian, "Nu sunt zei, sunt maimuțe": uzurparea lui Adam Michnik de către Dinu Patriciu, de Vladimir Tismăneanu, Michnik: Generalizarea anticomunistă e inacceptabilă, de Teodor Tiță, Este Moldova o republică bananieră?, de Petru Clej, Cine se preface – Voronin sau Filat?, de Denis Cenușă, Rinocerizarea lui Lucian-Ion Cojocaru, O mireasă din Armenopolis, în Arțah (Nagorno Karabagh) - interviu cu Cristina Popa – Rakedjian, de Andrea Ghiță, Votați în sondajul revistei ACUM: Când credeți că va deveni Republica Moldova membru al Uniunii Europene?Citiți revista ACUM.
04 februarie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse;
Etichetele: yahoo messenger; probleme; solutii; registri; dll; windows; regsvr32; regedit; instructiuni; executie;
Da, fac parte dintre cei care folosesc yahoo messenger-ul destul de mult, uneori rămîne pornit chiar și atunci cînd nu sînt prin zonă. Acum vreo săptămînă am avut probleme cu elr: nu vedeam nicicum scrisul din fereastra unei conversații, nici ce am scris eu și nici ce îmi scriau interlocutorii. La început am crezut că am probleme cu programul în sine așa că l-am reinstalat. Nu a folosit la nimic... singurul lucru pe care l-am cîștigat a fost faptul că acum am ultima variantă a versiunii 10. Am căutat niște informații pe rețea, dar pînă la urmă informațiile mi-au fost sugerate de un prieten. Nu mai știu care este locația paginii, dar mi-am notat informațiile pentru a le avea la dispoziție în caz de nevoie. Azi am aflat că și alți prieteni au aceeași problemă așa că o scriu și aici. Eu am găsit pe rețea două posibile soluții pentru sistemele de operare windows (pentru mine a funcționat a doua): 1) să fie executate din linie de comandă două instrucțiuni. Pentru a face asta se apasă pe butonul start și apoi pe Run iar în cîmpul care apare se introduc instrucțiunile și se apasă pe OK sau, dacă aveți programe gen Total Commander este suficient să se execute cele două instrucțiuni în bara de jos. regsvr32 jscript.dll regsvr32 vbscript.dll regsvr32 este folosit pentru a înregistra și a anula înregistrarea controalelor OLE, cum ar fi fișierele DLL sau fișierele controale ActiveX (OCX) care se auto-înregistrează. Acest lucru poate fi necesar pentru depanarea unor probleme din Windows, Microsoft Internet Explorer sau alte programe. 2) cea de-a doua variantă este să vă băgați mîinile adînc prin regiștri și să ștergeți unul. Asta se poate pornind regedit (sau oricare dintre programele existente care vă permite să editați regiștrii), să căutați următorul registru. HKEY_CURRENT_USER > Software > Microsoft > Windows > CurrentVersion > Internet Settings După ce l-ați identificat bine ștergeți Zones din meniul contextual (adică cel din parte stîngă) și reporniți calculatorul.
04 ianuarie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: articole diverse; amuzante;
Un pic mai devreme mi s-a întîmplat cel mai hazliu lucru de pe anul ăsta.... da, știu, este doar 4 ianuarie și nu pot avea prea multe pretenții la evenimente amuzante care să se claseze printre primele (dacă aș face o listă) pe anul 2011. Dar ăsta s-ar clasa cu siguranță printre primele. Ei bine, vorbeam la telefon cu cineva cînd am observat un apel în așteptare, număr ascuns. Cum conversația era deja pe terminate i-am pus capăt și am preluat apelul, individul de la celălalt capăt s-a prezentat ca fiind cutare (nu i-am reținut numele, dar nici nu cred că era cel real, așa că nu e nici o pierdere) din sectorul 1 București. Apoi m-a întrebat cîte mesaje de reclame cu premii am primit de la numărul 123 (nu știu în cîte rețele sînt expediate, dar eu am două telefoane, ambele pe Orange și am primit din plin rahaturi din astea) și dacă discută cu titularul de drept al telefonului. I-am spus că da, abonamentul (nu doar telefonul) este pe numele meu, dar că nu mai știu cîte mesaje am primit de la numărul ăla pentru că le-am șters și că nu le-am ținut niciodată socoteala. Individul mi-a spus că aș fi cîștigat 10.000 de euro la extragerea de azi dimineață de la ora 9:30 și mi-a cerut numele și prenumele ca să știe cui să-i trimită premiul. Eu am o problemă cu chestiile astea: în primul rînd, ca să cîștigi premii la asemenea extrageri trebuie să trimiți sms-uri la numărul respectiv (123) iar eu nu am trimis niciodată așa ceva (ar fi pierdere de timp și de energie). Pe de altă parte, cînd primesc apeluri de la numere ascunse, iar indivizii îmi spun de mulți bani și-mi cer date personale pentru concursuri la care nu am participat devin un pic cam... sceptic (dacă ar fi să folosesc o subevaluare grosolană), ca să nu spun direct că ȘTIU că este o înșelătorie pe față. Reacția mea a fost simplă: l-am întrebat ce urmează după ce îmi dau numele și prenumele. De obicei nu se oprește doar la atît, din ce-am auzit unii mai cer cnp-ul sau expedierea de sms-uri suplimentare (cu supraxată) ori reîncărcarea de cartele telefonice în schimbul "premiului". L-am întrebat de vreo două sau trei ori ce urmează după ce aveam să-mi dau numele, așteptînd un răspuns clar din partea lui, dar individul a început să mă ia la rost, de genul "ți-am pus o întrebare, ai de gînd să răspunzi la ea". Cînd i-am spus "Păi nuuu" (cu tonalitatea potrivită, adică mă ia drept fraier) tipul s-a ofticat și mi-a spus că nu o să-mi mai încasez premiul. Nu mai știu ce-a mai zis, i-am spus "la revedere" (un salut standard) și i-am închis. Din punctul meu de vedere, și sînt sigur că nu mă înșel (prea tare) individul căuta fraieri. De data asta nu a găsit, dar mai sînt o grămadă... balta românească are pești cît să pescuiești o viață întreagă. Pe mine faza pe care v-o împărtășesc m-a făcut să rîd de zor, dar sînt mulți care pun botul la chestii din astea. Poate că se va găsi cineva care să învețe cîte ceva din articolul ăsta.
01 ianuarie 2011 - Dan-Marius Sabau
Categoria: stiri; articole diverse;
Locatia: http://www.dan-marius.ro/articol/oradea/ciuperca_si_cetatea_oradea_de_revelion_2011/mjazoa==/
Azi noapte am avut pentru prima oară ideea și prilejul să urc la Ciuperca ca să urmăresc de la înălțime focurile de artificii de revelion. Cei care nu cunosc orașul nu au cum să știe că dealul Ciuperca și-a luat numele după restaurantul din vîrf, acolo se poate vedea cea mai mare parte a Oradei și este un punct de atracție pentru mulți. Dacă de obicei în ultimii ani am cam ieșit prin centru, în parcarea din fața primăriei, să urmăresc spectacolul de acolo, de data aceasta n-am stat prea mult prin zonă. În primul rînd pentru că unul dintre grupurile de prieteni cu care am discutat pentru revelion deja urcase pe deal, în al doilea rînd nu prea era lume în parcare (probabil că frigul i-a cam descurajat pe mulți și i-a convins să petreacă acasă sau prin diverse localuri, poate că era încă prea devreme iar grosul orădenilor era încă pe drum), iar pe scenă cînta o formație pe care nu am recunoscut-o. Partea interesantă este că pe dealul de la Ciuperca era mai multă lume decît mă așteptam. Nu am crezut vreun moment că urma să fim singuri, dar cînd am ajuns era deja adunată o mulțime de tineri (și nu numai). Unii și-au adus chiar și cîinii cu ei, ceea ce a fost un pic cam inedit, cel puțin pentru mine. Blitz-urile aparatelor foto sclipeau chiar mai des decît artificiile, care între noi fie vorba nici nu au fost prea multe... sau prea vizibile de sus. Poate mă înșel, poate că unghiul din care ne uitam noi nu a fost prea potrivit, dar cel puțin din punctul meu de vedere numărul de artificii a fost redus drastic la final de an 2010. Pe de altă parte, pe drum am avut prilejul să trec pe lîngă Cetatea Oradei. De sus, de la Ciuperca, este foarte ușor de observa pentru că este în dreptul scărilor, dincolo de Crișul Repede. Nu mi-a plăcut deloc faptul că unul dintre simbolurile acestui oraș a fost cufundat în întuneric, în liniște și aproape în uitare la sărbătoarea trecerii dintre ani. Știu că este încă în renovare, dar mi-aș petrece cu cea mai mare plăcere revelionul următor acolo. Prima menționare istorică a orașului a fost făcută acum aproximativ o mie de ani și s-a datorat construcțiilor creștine ridicate pe locul în care este acum cetatea... din punctul meu de vedere este locul care ar trebui menționat primul la trecerea dintre ani. Este un reper milenar, iar noul an ar trebui sărbătorit tocmai acolo.
30 decembrie 2010 - Dan-Marius Sabau
Categoria: stiri; articole diverse;
Etichetele: Prima Shopping Center; Oradea; criza; mall; constructie; Infratirea; fabrica; pod; rutier; pontoane; Crisul Repede; vad; comercial; bulevard; Decebal; Onestilor;
Săptămîna trecută nu am prea avut timp să citesc presa, de altfel chiar și statul meu pe la calculator a fost foarte limitat în unele zile. Motivul principal este că m-am mișcat prea mult prin oraș pentru a mai apuca să stau pe aici, și poate de aceea am avut prilejul să remarc dispariția clădirililor aparținînd fostei fabrici Înfrățirea... transformate în cîteva grămezi de moloz dincolo de ce-a mai rămas din gardul fabricii. Mă aflam pe strada Oneștilor, iar pentru moment nu prea le-am dat atenție. Pur și simplu mi-am văzut de treabă. Ceva mai devreme am aflat despre proiectul unui mall nou în Oradea denumit Prima Shopping Center care va fi construit tocmai în acea zonă anul viitor. Mai multe informații despre investiție apar aici dacă sînteți interesați. Practic, din ce am înțeles eu, mall-ul va fi delimitat de străzile Tudor Vladimirescu, Onestilor, Decebal și Octavian Iosif... s-a dorit o zonă cît de cît centrală și s-au alocat 50 de milioane de euro pentru asta. Se știe foarte bine că criza nu îi lovește la fel pe toți, dar această investiție este cel mai bun exemplu de prin zonă. Se spune că gradul de ocupare este deja de 50%, cu mult înainte ca să fie măcar începută ridicarea construcției. Mă gîndesc că insistența cu care s-a dorit construirea noului pod pentru autovehicule peste Crișul Repede în zona actualului pod de pontoare a avut o legătură directă cu proiectul acestui mall, poziționarea este prea bine aleasă (cred că perfectă este un cuvînt mult mai potrivit) ca să fie o coincidență. Traficul este deja foarte intens în zona bulevardului Decebal, iar cu noul pod se va înteți cu mult și traficul de pe strada Oneștilor... vadul comercial este foarte bine ales, iar dacă primăria le aduce pe gratis noi posibili clienți cu atît mai bine pentru investitori. Oare o fi bine și pentru orădeni? Nu știu, rămîne de văzut, dar prima mea reacție este de a răspunde foarte negativ la această întrebare. Personal aș fi preferat o frabrică nouă în locul fostei Înfrățiri, nu un mall nou. Avem nevoie în primul rînd de lucru ca să ieșim din criză, nu de distracție și de consumarea produselor altora. |
||||
|
Drept de autor (c) - Supravirtual SRL - 2005-2010 - Toate drepturile rezervate.
Web directory RSS feeds HostGator promo code |
|||||